Guvernul a publicat marți în Monitorul Oficial și a și trimis Parlamentului ordonanța de urgență de completare a cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile adoptată în ședința din 29 noiembrie, care a declanșat scandalul public al așa-numitei ″taxe pe soare″. Există însă o neconcordanță fundamentală între ce a apărut în Monitorul Oficial și unul dintre documentele trimise Senatului în vederea declanșării procedurii de dezbatere a proiectului de lege de aprobare a ordonanței.
Reprezentanții USR semnalează că Guvernul PSD-PNL a introdus o nouă taxă prin OUG, în plină criză energetică,„taxa pe soare”. Ordonanța a fost emisă chiar înaintea vacanței de Ziua Națională, „noaptea ca hoții”, transmite USR, citat de G4Media.ro.